Castelul Corvinilor | Ghid turistic Castelul Corvinilor | Poze Castelul Corvinilor

Castelul Corvinilor

Castelul Corvinilor | Ghid turistic Castelul Corvinilor | Poze Castelul Corvinilor

Castelul Corvinilor, Hunedoara

Descriere.
Castelul are 42 de incaperi, doua terase, doua poduri si o suprafata construita de 7000 metri patrati. Accesul in castel se face pe un pod de lemn, sustinut pe 4 piloni masivi de piatra, plasati in albia paraului Zlasti, lasand in urma curtea husanilor si nisa ce adaposteste statuia Sfantul Ioan de Nepomuk, protectorul podurilor si al trecerilor peste apa.
Primul obiectiv major este Turnul Nou de poarta, de forma rectangulara, turn care impresioneza prin masivitate, în zona parterului având aspectul unui spatiu boltit, fiind de notat prezenta locului de garda, unde este si o vatra de foc, aici aflându-se la acest moment casa de bilete.
Biserica ortodoxa, devenita lacas de cult catolic. Biserica aflata in chiar curtea interioara a castelului era o biserica ortodoxa, asa cum o arata si altarul, orientat spre Rasarit. Trecând, din motive politice, la catolicism, mai ales dupa perioada petrecuta in Italia, in fruntea unui detasament de 1.000 de mercenari, Iancu a modificat biserica ortodoxa coborându-i tavanul. Deasupra actualului tavan, o lucratura in stil gotic, cu arcuri maiestru imbinate la plafon, inca se mai afla vechiul tavan al bisericii ortodoxe. Bineinteles ca altarul a ramas la locul lui, neputând fi orientat spre Nord-Vest, ca la mai toate bisercile catolice.
Camera Domnitelor, se afla plasata la primul nivel al Turnului nou de poarta, deasupra coridorului de intrare în castel. Initial, a fost doar un nivel de aparare în acest turn, iar în secolul al XVII-lea este tranformat în camera de zi pentru doamnele din castel. Aici se poate vedea un set de mobilier apartinând secolului al XIX-lea, stilului eclectic, compus dintr-o masa, servanta, dulap .
De aici, traversând Scara spirala, se intra în Sala Dietei, sala plasata la etajul Palatului Mare. Este construita în stil gotic târziu, interiorul ei fiind modificat radical în secolul XVII în vremea lui Gabriel Bethlen, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatra, si compartimentarea ei, rezultând încaperi cu functionalitati diverse.
In curtea interioara, circuitul continua cu vizitarea fântânii, care este însotita de prezentarea unei inscriptii, plasate pe unul dintre contrafortii capelei. De aici se viziteaza terasa de artilerie, usor modificata în secolul al XIX-lea, de unde se deschide o frumoasa perspectiva spre groapa ursilor, palatul nordic, capela si curtea fântânii, dar si spre orasul contemporan. Ultimul obiectiv este Sala Cavalerilor, una dinte cele mai interesante spatii laice din Transilvania secolului al XV-lea. Aici functioneaza expozitia de tehnica militara, cu piese care ocupa o perioada cronologica extinsa (secolele XIV-XIX). Aici se poate vedea o inscriptie legata de momentul constructiei acestei sali.

 

Istoric:

A fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Acoperișurile edificiului înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu. Castelul Huniazilor în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73 Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Ioan de Hunedoara.
Construcția a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-l cu turnuri, săli și camere de onoare. Galeria și donjonul - ultimul turn de apărare (turnul "Ne boisa" = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părți ale construcției. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții), Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea drept depozit de bucate și Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereți (printre ele se găsesc și portretele domnilor Matei Basarab din Țara Românească și Vasile Lupu din Moldova).
În aripa castelului numită Matia se mai deslușește destul de vag, o pictură referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că își trag numele urmașii lui Ioan de Hunedoara (Corvini). În curtea castelului, alături de capela zidită tot în timpul lui Ioan de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform legendelor, această fântână ar fi fost săpată de trei prizonieri turci, cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la stratul de apă. Dar după 15 ani de trudă, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ținut de cuvânt. Se spunea că inscripția de pe zidul fântânii inseamnă „Apă ai, inima n-ai”. În realitate, conținutul descifrat de specialiști este Cel care a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică.

 

Asezare:

Monumentul este situat în Romania, in partea sud-vestica a Transilvaniei, in centrul judetului Hunedoara, în partea sud-vestica a orasului, pe ultimele ramificatii estice ale muntilor Poiana Rusca. În coordonate absolute, castelul are urmatoarea pozitionare: 45° 44’ latitudine nordica si 22° 53’ estica.

 


Vizualizare hartă mărită

 

Acces:
Rutiere: Se poate face prin intermediul DN 7 pana in dreptul localitatii Santuhalm, dinspre est sau vest, iar de acolo urmand DN 68 B pana in orasul Hunedoara.
Distanţe:
- localitaţile învecinate: Cinis-Cerna 6 km, Hateg 11 km, Sarmizegetusa 35 km.
- 174 km până în Cluj-Napoca şi 428 km până în Bacau
- 349 km până la Bucureşti
Feroviare: Gara Hunedoara

 

» Cazare in Hunedoara

» Cazare in localitaţile învecinate: Cincis-Cerna 6 km, Hateg 11 km, Sarmizegetusa 35 km

 

Galerie foto:

 

Castelul Corvinilor Castelul Corvinilor Hunedoara Castelul Corvinilor, Hunedoara, Romania IMG_5288 Dungeon Ruins IMG_5276 Castelul Corvinilor, Hunedoara IMG_5296 IMG_5309 Castelul Corvinilor, Hunedoara, Romania

 

LOCURI DE INTERES DEOSEBIT

Lacul Bucura
Lacul Cincis
Ruinele de la Sarmizegetusa Regia
Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Parcul National Retezat
Parcul Dendrologic Simeria

Cetatea Deva
Cetatea Dacica Costesti
Cetatea Blidaru
Muzeul Memorial Aurel Vlaicu
Statiunea Geoagiu Bai

Biserica de la Densus
Castelul si biserica reformata din Santamarie-Orlea
Manastirea Prislop

 

Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la rubrica CONTACT
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.
© 2010-2013 ro-cazari.ro | TERMENI SI CONDITII