Pestera Ghetarul de la Scarisoara | Ghid turistic Pestera Ghetarul de la Scarisoara | Poze Pestera Ghetarul de la Scarisoara

Pestera Ghetarul de la Scarisoara

Pestera Ghetarul de la Scarisoara | Ghid turistic Pestera Ghetarul de la Scarisoara | Poze Pestera Ghetarul de la Scarisoara

Descriere.
Intrarea în Gheţarul de la Scărişoara se face prin intermediul unui impresionant aven, a cărei gură, cu un diametru de până la 60 m, se deschide în inima pădurii care îmbracă Creasta Pârjolii. O potecă îngustă săpată în stâncă şi câteva scări metalice ancorate în pereţi înlesnesc coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat gros de zăpadă - primul semn al lumii îngheţate adăpostită în adâncuri. Aici se află - sub forma unui impresionant portal măsurând 24 m în înălţime şi 17 m în lăţime - şi intrarea propriu-zisă în peşteră. Topografia Gheţarului de la Scărişoara este relativ simplă, deoarece peştera reprezintă în fapt un cavernament unic, cu o dezvoltare totală de 700 m. Aproximativ în mijlocul acestui cavernament se află un imens bloc de gheaţă, al cărui volum se ridică la 75 000 mc şi care dăinuie în peşteră de peste 4 000 de ani. Faţa superioară a blocului, constituind o surprinzătoare suprafaţă orizontală ce însumează 3 000 mp, formează planşeul primei încăperi subterane, denumită Sala Mare. În latura opusă intrării, acest planşeu se frânge într-un tobogan abrupt de gheaţă, care dă acces într-o a doua sală, denumită extrem de sugestiv Biserica, într-adevăr, aici apar primele formaţiuni stalagmitice de gheaţă, întruchipate în coloane masive ale căror capete măciucate sclipesc uneori sub razele de lumină reflectate de zăpada din fundul avenului, aidoma unor gigantice lumânări aprinse. Biserica încheie zona turistică clasică din interiorul peşterii, restul cavernamentului funcţionând până în prezent ca rezervaţie ştiinţifică, cu două sectoare distincte, în latura din dreapta intrării se află Rezervaţia Mică, care se desfăşoară la picioarele unui perete vertical de gheaţă, înalt de 15 m. În latura din stânga se află Rezervaţia Mare, spre care coboară un perete alcătuit tot din gheaţă, dar de data aceasta înclinat, lung de 20 m şi prelungit cu o galerie puternic descendentă, pe a cărei podea blocuri masive de calcar, trunchiuri de copaci căzute de la suprafaţă şi nenumăraţi bolovani se amestecă cu limbi prelungi de gheaţă. Este Galeria Maxim Pop, care ne reaminteşte prin numele ei de iniţiatorul expediţiei din 1948, când aceste locuri au fost călcate pentru prima oară de picior omenesc. În amândouă rezervaţiile, la o anumită distanţă de blocul de gheaţă din centrul peşterii, reapar stalagmitele de gheaţă, dintre care unele au o existenţă permanentă iar altele - cele mai îndepărtate - se topesc în întregime în cursul verii dar se refac în forme mai mult sau mai puţin asemănătoare în lunile de iarnă. Dincolo de aceste câmpuri de coloane îngheţate, faciesul peşterii devine cu totul altul, locul gheţii fiind luat de concreţiuni calcitice, de o mare diversitate şi frumuseţe. Aceste concreţiuni abundă mai ales în Galeria Coman - o prelungire îngustată a Rezervaţiei Mari - care coboară în pantă accentuată până la adâncimea maximă de 105 m a peşterii, apropiindu-se în acelaşi timp la numai câţiva metri de cea de a doua perlă a sistemului carstic Scărişoara - peştera Pojarul Poliţei. De fapt, între cele două cavităţi a existat cândva, înainte de începutul formării blocului de gheaţă, o comunicare naturală, a cărei astupare prin dărâmături concreţionate a reprezentat o condiţie obligatorie pentru declanşarea depunerilor de gheaţă subterană. Naşterea uriaşiudui bloc de gheaţă şi menţinerea lui în condiţiile unui climat exterior care este departe de a putea fi socotit drept „glaciar” sunt rezultatul unor mecanisme în aparenţă foarte simple, dar în realitate extrem de complexe. Considerată în ansamblul său, peştera se prezintă sub forma unui gol descendent, închis în partea sa inferioară în fund de sac. Acest gol funcţionează ca o capcană pentru aerul rece, care „cade” în peşteră în timpul iernii, când atmosfera de la suprafaţă are o temperatură mai scăzută şi, de aceea, o densitate mai mare decât atmosfera subterană, în cursul verii, când raportul temperaturilor şi densităţilor se inversează, aerul mai cald şi mai uşor de la exterior nu mai poate pătrunde în adâncul peşterii, în acest fel, aerul rece s-a acumulat an de an sub pământ, ducând în cele din urmă la constituirea unui microclimat glaciar, în care formaţiunile de gheaţă s-au putut dezvolta până la dimensiunile lor de astăzi. Elementele intime ale acestui proces general - elemente care privesc pe de o parte legătura dintre morfodinamica gheţii de cavernă şi condiţiile fizice ale atmosferei subterane iar pe de altă parte dependenţa acestor condiţii de fluctuaţiile climatice de la exterior - formează un sistem complicat de interrelaţii greu de descifrat. Ne mărginim de aceea să semnalăm doar faptul că blocul de gheaţă are o structură stratificată, vizibilă în lungul marii faleze care flanchează Rezervaţia Mică. Cum această structură conservă toate modificările de ordin climatic contemporane existenţei gheţii în peşteră, ea constituie o informaţie paleoclimatică cu totul inedită şi conferă Gheţarului de la Scărişoara o valoare ştiinţifică de excepţie.

 

Date istorice.

Se cunosc documente potrivit cărora coborârea în Gheţarul de la Scărişoara era înlesnită încă de pe la mijlocul secolului XIX prin scări de lemn montate la intrare. Cam în aceeaşi perioadă, mai exact în 1863, apar primele informaţii ştiinţifice, pe care le datorăm lui A. Schmidl. În al treilea deceniu al secolului nostru, peştera face obiectul unor cercetări detaliate întreprinse de Emil Racoviţă, care îi va consacra singurul său studiu monografic referitor la o cavitate subterană, publicat în 1927, şi care va releva cu această ocazie interesul ştiinţific deosebit al peşterii. Ca urmare, în 1948, o expediţie de mare anvergură pentru acele vremuri, la care iau parte M. Pop, M. Şerban, R. Givulescu şi D. Coman, se încheie cu explorarea în premieră a zonelor profunde ale peşterii şi cu prima cartare completă a acesteia, în intervalul 1963- 1968, Gheţarul de la Scărişoara se transformă în teatrul celor mai complexe cercetări întreprinse până atunci în peşterile României, cercetări organizate de Secţia din Cluj a Institutului de speologie „E. Racoviţă” şi soldate cu descifrarea proceselor fizice şi climatice care concură la formarea şi conservarea gheţii de cavernă, în sfârşit, în anul 1965, T. Rusu, Gh. Racoviţă şi V. Crăciun realizează ridicarea topografică de precizie a întregii cavităţi, reconstituind apoi pe această bază geneza ei în contextul sistemului carstic din care face parte.

 

Condiţii de vizitare.

Sectorul turistic al peşterii, cuprinzând în momentul de faţă avenul, Sala Mare şi Biserica, este dotat cu amenajări (scări metalice în aven şi podeţe de lemn în Sala Mare) care fac inutil un echipament special. Se recomandă însă folosirea unei îmbrăcăminţi călduroase, deoarece temperatura maximă din Sala Mare este de numai -0,5°C. Gheţarul de la Scărişoara este prima peşteră din ţara noastră declarată monument al naturii, bucurându-se de acest statut încă din aniul 1938. Ca urmare, accesul în peşteră nu este permis decât sub conducerea ghizilor oficiali, în limitele programului zilnic de vizitare (între orele 9 şi 17). Tariful biletelor de intrare este de 2-5 lei, diferenţiat pe categoria de turişti (grupuri organizate sau turişti individuali).
Deoarece toate formaţiunile de gheaţă intră vara într-un proces de topire parţială, care afectează valoarea estetică a cadrului subteran, se recomandă ca vizitarea peşterii să se facă în ultimele luni de iarnă, când aceste formaţiuni ajung la dezvoltarea lor maximă şi conferă peşterii o frumuseţe într-adevăr neobişnuită.

 

Asezare:

Gheţarul de la Scărişoara reprezintă elementul cel mai important şi cel mai bine cunoscut al sistemului carstic Scărişoara, care se desfăşoară în cuprinsul platoului carstic cu acelaşi nume şi în care se includ, de asemenea, peştera Pojarul Poliţei şi Avenul din Şesuri. Intrarea în Gheţar se deschide la o altitudine de 1 165 m, pe Creasta Pârjolii, care domină versantul stâng al Văii Gârda Seacă (afluent al Arieşului Mare), înălţându-se până la 400 m deasupra firului apei.

 


Vizualizare hartă mărită

 

Acces:
Drumul spre peşteră porneşte din comuna Gârda, situată pe valea Arieşului Mare la 32 km amonte de Câmpeni, pe DN 75, şi deservită de mijloace I.T.A. dinspre Câmpeni şi Beiuş - Arieşeni. În sezonul de vară există, în plus, o cursă care asigură zilnic legătura dintre Câmpeni şi cătunul Gheţar. Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă, pe care se ajunge, după aproximativ 1 km, la gura Văii Ordâncuşa. De aici există două variante. Prima o constituie poteca de picior marcată cu cruce roşie, care mai întâi urcă în serpentine strânse pantele abrupte ale Dealului Mununa, apoi urmăreşte unduirile mult mai domoale ale reliefului din partea sud-estică a platoului Scărişoara şi răzbate în final, după un traseu de 8 km, la cabana turistică Scărişoara. Cea de-a doua variantă este reprezentată de drumul forestier în curs de asfaltare de pe frumoasa vale a Ordâncuşei care, după 18 km, ajungând la izvoarele acesteia, intersectează vechiul drum turistic Ursoaia-Scărişoara, astăzi scos practic din uz în prima sa parte dar din care continuă să fie exploataţi ultimii 5 km, până la cooperativa din cătunul Gheţar. De aici, pe vreme uscată, se poate ajunge cu maşina până la Cabana Scărişoara, situată la o depărtare de aproximativ 600 m, şi tot de aici se ajunge şi la peşteră, pe traseul marcat cu punct roşu care porneşte de la cabană, rămânând de străbătut pe jos aproximativ 400 m. De pe Valea Ordâncuşei se desprinde şi o altă potecă, marcată cu dungă albastră, care răzbate tot la Cabana Scărişoara. Ea părăseşte valea la 5,5 km amonte de gura acesteia, în locul numit „Moara lui Ivan”, urcând până în creastă versantul drept geografic, foarte abrupt, şi coborând apoi lin prin pădure până la cabană. Lungimea acestui traseu, practicabil numai vara, este de 2,5 km. În sfârşit, amatorilor de lungi drumeţii montane le stau la îndemână alte două itinerare: unul dinspre comuna Arieşeni, marcat cu triunghi roşu, în lungime de 10 km, care traversează Valea Gârda Seacă, şi altul dinspre Padiş, marcat cu bandă albastră, în lungime de 20 km, care trece pe la obârşia Văii Izbucului şi prin Poiana Călineasa, pentru a răzbate în cele din urmă în drumul turistic deja amintit ce vine de la Ursoaia. Cabana Scărişoara dispune de 27 locuri în camere cu paturi şi de 50 locuri în priciuri, precum şi de bufet, în împrejurimi există terenuri potrivite pentru campare, dar sursele de apă sunt departe şi seacă deseori în cursul verii. În viitorul apropiat, Gheţarul de la Scărişoara urmează să fie supus unei amenajări complexe, incluzând modernizarea drumului de acces, construirea unei baze turistice moderne, introducerea în peşteră a iluminatului electric şi construirea unei căi de circulaţie pietonală în subteran.

 

» Cazare in Garda de Sus

» Cazare in localitaţile învecinate:

 

Galerie foto:

 

In drum spre Pestera Scarisoara Muntii Apuseni IMG_8856 Peștera Scărișoara Peștera Scărișoara 2005_0101Scarisoara20062 2005_0101Scarisoara20076 Pestera Scarisoara Intrarea in Pestera Scarisoara Pestera Scarisoara Pestera Scarisoara Pestera Scarisoara

Daca aveti intrebari sau sugestii care pot ajuta la dezvoltarea site-ului va rugam sa ne scrieti la rubrica CONTACT
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Aflati mai multe.
© 2010-2013 ro-cazari.ro | TERMENI SI CONDITII